Amiralul John “Lung” Aquilino a declarat că, în timpul celor trei ani în care a fost comandantul SUA în regiunea Indo-Pacific, China a crescut ritmul de dezvoltare militară şi are un comportament mai destabilizator.
“Devine mai agresivă, devine mai îndrăzneaţă şi devine mai periculoasă“, a declarat Aquilino pentru Financial Times într-un interviu înainte de a-i preda comanda amiralului Samuel “Pappy” Paparo săptămâna viitoare.
Aquilino a declarat că regimul de la Beijing şi-a intensificat comportamentul agresiv printr-o strategie a “broaştei fierte”, în care creşte treptat temperatura astfel încât pericolul final să fie subapreciat până când este prea târziu.
“Trebuie să existe o descriere continuă a comportamentului negativ al Chinei, care este în afara normelor legale…