Candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, transmite, cu ocazia celor 38 de ani de când a fost ales steagul european, că „beneficiile apartenenței țării noastre la comunitatea europeană le vedem și le simțim toți”.
„Avem garanția securității. Pentru că România este parte din Uniunea Europeană, dar și membru cu un rol strategic în NATO, putem să dormim liniștiți în casele noastre și să ne desfășurăm viața în siguranță, chiar dacă la granița noastră au loc conflicte sângeroase.
Avem oportunități de creștere economică și locuri de muncă, acces la fonduri structurale atât de necesare dezvoltării regionale. Gândiți-vă câte spitale, câte drumuri, câte investiții am reușit să realizăm prin atragerea de fonduri europene. Până acum relația cu Uniunea Europeană a adus României peste 70 de miliarde de euro, bani care au mers în proiecte pentru români.
Avem posibilitatea să călătorim liber oriunde, pe…