Toamna aceasta vine cu surprize. Conform prognozelor Accuweather, luna octombrie aduce temperaturi neobișnuit de ridicate în România, comparabile cu cele de vară. În București și în celelalte orașe din țară, maximele vor ajunge la valori de 25-26 de grade Celsius, mult peste media obișnuită pentru această perioadă a anului.
Începutul acestei săptămâni a venit cu vreme rea, dar prognoza a început să se schimbe în România, iar zilele mohorâte și ploioase au fost înlocuite de zile senine, cu valori termice tot mai mari. Weekend-ul ne aduce temperaturi ce vor depăși 25 de grade Celsius.